Să fii puternică nu e un plan, ci o reacție – apare atunci când totul se prăbușește și tu nu ai voie să cazi.
Nu ai voie să cazi, dar ești pusă să mergi pe sfoară la 500 m înălțime și fără plasă de siguranță în eventualitatea unui dezastru. Cel puțin asta simt eu uneori când lista mea de „To Do” DOAR pentru o zi, este interminabilă.
Ai avut vreodată acel sentiment că în loc de creier ai un „Chrome” cu cel puțin 10 taburi deschise concomitent? Mereu este ceva de făcut, un timp limită în care un proiect trebuie trimis la muncă sau poate două, du copilul la grădiniță, ia-l de la grădiniță, programarea la vopsit, opționalul de Karate, „curat în casă când?” – și toate astea până la ora 14:00, iar în loc de mâncare trăiești cu adrenalină. Când îți aduci aminte că e vineri și mai ai două zile în care ai putea să te relaxezi și să faci ceva pentru tine până când faci cunoștință cu o altă versiune de Luni și alte task-uri.
Uneori mi-aș dori să-mi pot descărca gândurile pe un stick și să-l rog pe Chat GPT să mi le sorteze în funcție de prioritate 😅 ar fi ceva, nu?
Sunt multe dăți în care aș vrea să spun „Stop, vreau o pauză”, dar luxul de a mă odihni este prea departe de mine câteodată. Sunt la fel de multe dăți în care mă trezesc în fața oglinzii din baie cu mâinile sprijinite de chiuvetă încercând să-mi amintesc de cât timp sunt acolo. Cam de atâta timp de când s-a făcut zgomot la mine în cap și toate gândurile vorbesc odată. Și-mi zic cu încredere că mai pot umpic.
Mai pot umpic … câteodată aș vrea să nu mai pot deloc. Partea proastă cu oamenii puternici este că noi nu am ales să fim așa. Alegerea a stat departe de mine în cazul acesta. Uneori mi-aș fi dorit să nu fiu puternică deloc, să nu am atâtea alegeri de făcut zilnic, să nu mă simt ca la maraton între job și viața personală. Să pun o pauza fermă și să simt cum lucrurile în jurul meu încetinesc, iar faptul că mă relaxez să nu-mi dea de gândit. Pentru că pauza trebuie să fie concepută ca o recreere și nu ca o lene. Dar singura pauză pe care o am câteodată este o țigară aprinsă până la următoarea destinație.
Un cumul de circumstanțe m-au adus în punctul în care sunt. La versiunea la care oamenii se uită și admiră și spun: aș vrea și eu să fiu așa puternică ca tine.
Nu, nu vrei…
Puterea nu înseamnă câte greutăți poți să ridici la sală, ci cât de conectat ești cu partea ta emoțională astfel încât să o convingi să nu cedeze azi.
Știu e greu de înghițit ce am scris, dar acesta este adevărul. Oamenii puternici sunt tot oameni doar că noi ne purtăm greutățile puțin diferit. Să știi că și noi așteptăm să fim întrebați dacă suntem bine, dacă am mâncat azi, dacă vreau să stai cu copilul 2 ore (sau toată ziua) ca să mă pot odihni. Uneori în spatele celui mai larg zâmbet stă un „am nevoie de ajutor” sau am stat în bucătărie până la miezul nopții ascultând muzică și dansând în picioarele goale pentru că nu eram pregătită să mă întâlnesc cu „mâine”. Versiunea mea de a-mi da o pauză.
Suntem oamenii care vrem să facem infinitul posibil într-un anumit număr de ore. După ce copilul a adormit și fugim către apa fierbinte din duș să ne spele toate suferințele.
Sunt la fel de multe zile în care-mi doresc să mai fie cineva acolo cu care să-mi împart atribuțiile sau măcar cineva care să mă facă să zâmbesc. Dar în schimb am un playlist interminabil pe YouTube care se pliază pentru fiecare etapă a zilei și pentru fiecare emoție trăită. Pentru că a fi puternic mai înseamnă și să ne punem la masă cu traumele interioare și să ne ținem de mână în timp ce lacrimile dau năvală în cele mai neașteptate momente.
A fi puternic înseamnă să-ți privești fricile în ochi și să le spui clar și răspicat – Nu Azi! Azi eu conduc..
Uneori trăiesc cu convingerea că va veni o zi în care singura alegere importantă va fi pe care plajă din Italia îmi voi servi un cocktail. 🍸 Iar asta-mi dă speranță că atât timp cât sunt autorul vieții mele fiecare decizie pe care am luat-o a fost către siguranță mea și a copilului.
“If I carry it well that doesn’t mean it’s not heavy.” – Unknown author
Leave a Reply