Vin sărbătorile, vin…și cu ocazia asta deschidem ușa și tuturor rudelor pe care nu le-am văzut tot anul aka oroarea copiilor.
Da, știu, cu unii se înțeleg mai bine decât cu ceilalți dar chiar și așa nu trebuie să-i obligăm să-i pupe sau să-i ia în brațe pe toți.
Nici tu nu ai lua în brațe pe toată lumea, garantez.
De ce zic asta? Pentru că în multe momente de genul uităm că și copiii noștri au limite emoționale. Și fără să ne dăm seama cu un gest mic le arătăm că nu sunt chiar atât de importante.
Ți-ai luat vreodată timp să te uiți la copilul tău atunci când cineva abia intrat pe ușă se întinde să-i ofere mai multă afecțiune decât este pregătit să primească?
De cele mai multe ori copiii fug chicotind sau se dau un pas în spate, tocmai pentru a evita contactul cu acea persoană. Pentru că nu se simt pregătiți să interacționeze la momentul respectiv (nu din nepolitețe).
Ce facem noi în schimb? Eh, uite aici e problema, îi împingem din spate și-i trimitem cu un pas mai aproape de persoana care se simte îndreptățită să primească acces total la copiii noștri.
Pe pretextul „hai mami, abia a venit la noi, nu-i frumos să nu o/îl băgăm în seama”.
Disclaimer: n-ați venit pentru copil, ați venit să mă vedeți pe mine. Copilul e un bonus.
Ca adult poți gestiona interacțiunea socială mai bine decât un copil, pentru că știi cât să oferi pentru fiecare om în parte.
În timp ce copiii sunt forțați să le stea în brațele celor care îi cheamă (nici pisica mea nu stă, doar dacă o chem eu), să o pupe pe bunica (că-i bătrână și se supără). Să nu plângă dacă un unchi l-a tras prea tare de obraz (că știi cum e el, are mâna mai grea). Să se ferească de cel ce a băut puțin mai mult, că are toate cuvintele la gură și să nu audă și el vreunul și lista poate continua.
Copiii nu trebuie să stea ca la paradă, modelabili ca plastilina în mâinile tuturor. Au dreptul să refuze dacă nu simt să se apropie de cineva sau dacă nu dorește o îmbrățișare atunci când i se oferă.
Tu cum te-ai simți dacă cineva ți-ar servi tort continuu și nu ar ține cont de refuzul tău? Așa se simt și copiii când sunt pasați din brațele unul altuia doar pentru că „așa se face”.
Vezi tu, refuzul învățat de la vârste mici îi ajută pe copii să-și stabilească singuri limitele pentru a nu ajunge în viitor acei „people pleaser” cărora li se pune un nod în gât atunci când trebuie să rostească cuvântul „Nu”.
Haide să încerci altceva în schimb. Lasă-i pe ei să se îndrepte către persoana care îi lasă să se simtă în largul lor și vei vedea că vor veni la tine fără ezitare.
Copiii au nevoie să înțeleagă puțin mediul unde se află și de cele mai multe ori au nevoie să se simtă confortabil pentru a interacționa cu o persoană nou venită.
Dacă nu vrea să discute în primele 10 minute cu cineva, asta nu înseamnă neapărat că nu va mai interacționa deloc până la finalul zilei.
O limită încălcată astăzi este echivalentul a „nu vreau să stau peste program azi, dar se supără” mai încolo.
Vă sună cunoscut, nu-i așa?
Leave a Reply