Mami, îmi faci un frățior?

Disclaimer: Acest articol a fost scris sub influența unui zâmbet larg. Efecte secundare posibile: chicoteli, dat din cap aprobator și senzația că „hei, parcă și eu am pățit asta!”.

Nu sunt eu vreo citită în tainele psihologiei pentru copii și nici nu am primit până acum vreun premiu pentru „cel mai bun părinte”. Dar secțiunea Parenting după divorț pe Blog a fost publicată tocmai pentru a veni în sprijinul părinților care se află în situații similare.

Pentru că parentingul nu înseamnă doar fotografii perfecte pe Instagram, ci și conversații stânjenitoare, întrebări neașteptate și momente în care îți vine să te ascunzi sub masă. Dar despre care ar trebui să vorbim cu aceeași mândrie.

Ca părinte deschis la minte i-am explicat copilului meu într-o zi (în linii fooarte mari), cum se fac copiii. Mai precis, cum crește burta mamei și cum trăiește bebe în interior. Tot ca răspuns la una din curiozitățile lui. Asta și pentru că termenul de Barză de pe vremea părinților mei pare puțin cam expirat acum. Mi-a zis atunci la finalul explicației că diferența dintre o femeie „normală” și una însărcinată este o burtică mare care ascunde un bebe. Și că eu l-am ținut pe el la călduț ca la cuptor până a fost gata.

Curiozitate lui era de fapt, cum iese copilul din burta mamei. Pentru că dacă apasă pe buric, nu se desface burta. El așa credea că se întâmplă, ca un fel de Transformers.

Ce nu știa el este că și noi ne transformăm doar că ani mai târziu odată cu creșterea lor. 🤣

Bun, atât mi-a trebuit pentru că o săptămână mai târziu am fost întrebată: „Mami, îmi faci un frățior?”. Aproape că m-am înecat cu mâncarea pentru că prima dată am râs și după m-am gândit cum explică părinții moderni asta.

Ce am omis eu din explicația de mai sus este că ai nevoie și de un bărbat în viața ta ca „magia să se întâmple”. Eu i-am explicat doar cum crește burtica. Așa că m-am rezumat la a-i spune că Fabrica este închisă (not very smart though).

Acum sincer, copilul nici nu a realizat că eu sunt singură pentru că de când mă știe eu sunt pe front pentru ambele roluri (citește aici articolul).

Puteam să-i spun că am divorțat. Puteam să-i spun că sunt singură, puteam să-i spun orice dar nu reușeam decât să fac conversația tristă și confuză, adăugând detalii de care nici nu ar trebui să audă. Dar în schimb am preferat să tac și să-l ascult și ne-am distrat tare.

Într-un final i-am oferit și cealaltă parte a explicației în termeni foarte copilărești, pentru că deja eram în Caruselul întrebărilor și nu se mai oprea. Speram că asta va fi explicația care va pune capac la toată discuția.

„…Lasă mami, ce te descurajezi așa! Te ajut eu să cauți un domn cu care să te ții de mână și să-mi faci un frățior.”. Vă spun sincer că în acel moment râdeam cu lacrimi. Iar el săracul nici nu înțelegea ce se întâmplă.

Acum am făcut legătura de ce de fiecare dată când intru într-un parc mă prezintă ca la stand-up: Ea e Ema, mama mea! E tare drăguță.

Inima lor e atât de pură, încât nu văd și restul detaliilor. Deși momentele astea îmi ridică anxietate și mă fac să mă simt puțin inconfortabil, prefer să stau la masă cu el și să-i răspund la fiecare întrebare pentru că mă fascinează imaginația de care dă dovadă.

Stați cu ei la masă și ascultați „realitatea” lor prima dată și vă asigur că veți fi surprinși de ce veți auzi.

În loc să mă frustrez sau să omit răspunsurile prefer să-mi iau o secundă și să formulez un răspuns care să-i satisfacă curiozitatea. E drept că tindem să evităm genul acesta de conversații dar ele fac parte din viața cotidiană și în același timp le văd ca un antrenament pentru mine.

De multe ori acel sentiment de rușine este doar în capul nostru. Și cum altfel am putea să-i educăm dacă răspundem numai la ce e simplu?
Dacă alegem mereu doar drumul „ușor”, îi învățăm că e de evitat tot ce e complicat, incomod sau plin de emoții. Dar dacă ne permitem să răspundem și la ce e greu, chiar cu ezitări sau cu un „nu știu, hai să căutăm împreună”, atunci le arătăm că vulnerabilitatea și curajul merg mână în mână.

Copile drag, abia aștept să crești să-ți povestesc despre asta! Și cine știe? Poate până atunci o să ai un frățior sau o surioară…